Băile sunt spații care au probabil cel mai mult nevoie de ventilare, atât din cauza mirosului (dată fiind rețeaua de țevi), cât și din cauza umidității cu mult crescute față de restul spațiului. 

În unele situații însă, chiar cele mai multe dintre ele, băile sunt proiectate cu spații de ventilare și aerisire baie foarte mici, care nu permit o ventilare eficientă a camerelor. Din acest motiv este nevoie de instalarea unor ventilatoare de baie, care au rolul de a elimina umiditatea și mirosurile neplăcute, pentru ca aerul viciat să fie înlocuit cu aer proaspăt. Află din acest material cum se instalează un ventilator aerisire baie, cu accent pe etape de montaj și recomandări. 

 

Rolul ventilatorului de baie 

Ventilatoarele de baie îndeplinesc simultan mai multe roluri, cel mai important fiind, desigur, asigurarea calității aerului interior. Aerul din încăperi poate fi viciat de fum, praf sau alte noxe, de mirosuri neplăcute, dar poate avea de asemenea și o umiditate relativă foarte mare. Umiditatea relativă poate fi un produs al mai multor factori precum: lipsa izolației camerei, folosirea dușului sau lipsa aerisirii zilnice. Baia, ca orice altă cameră a casei, necesită o ventilare temeinică, în fiecare zi, tocmai pentru a se produce o egalizare de temperatură și umiditate. În caz contrar, acest lucru conduce la apariția condensului și a mucegaiului, care afectează estetica și funcționalitatea camerei. 

Un ventilator pentru baie poate reduce aceste riscuri deoarece forțează aerul viciat spre exterior. 

 

Cum alegi ventilatorul de baie? 

Alegerea unui ventilator baie este un proces etapizat, în care trebuie să ai în vedere toate detaliile ce țin de tip, montaj și funcționare. Dimensionarea camerelor este foarte importantă de asemenea, deoarece dimensiunile îți oferă un prim indiciu cu privire la schema montare ventilator baie și preț montare ventilator baie. Poți alege de asemenea ventilatorul de baie și în funcție de caracteristici și funcții conexe, dar și în funcție de recomandările primite din partea specialiștilor. 

Etapele alegerii ventilatorului de baie ar trebui să aibă în vedere: 

 

Măsurarea încăperii

Fiecare baie, ca și fiecare locuință în parte, are anumite dimensiuni, în funcție de cum a fost aceasta proiectată. Înainte de alegerea efectivă a ventilatorului este nevoie de măsurarea băii deoarece acest lucru influențează alegerea dimensiunii și capacității de ventilare a ventilatorului. Există mai multe tipuri de ventilatoare de baie astfel că este necesar să alegi ceea ce este  potrivit pentru casa ta, pentru baia ta și pentru confortul casei tale. 

Măsurarea este importantă și pentru că ventilatorul va trebui montat la anumite distanțe față de sursele de umiditate și căldură, lucru care poate fi dificil de realizat în cadrul băilor, mai ales a celor de bloc, unde din proiectare spațiul este destul de restrâns. Măsoară așadar lăsând spațiu liber pentru ventilator, astfel încât acesta să poată funcționa în mod corect. 

 

Ține cont de nivelul de zgomot

Unul dintre criteriile pe care ar trebui să le ai în vedere este nivelul de zgomot emis de către ventilator. Unele tipuri de ventilatoare sunt mai silențioase, în funcție de capacitatea lor de eliminare a aerului viciat, în vreme ce altele pot înregistra un nivel ridicat de zgomot. Este important să ceri ajutorul specialiștilor în acest sens, pentru a te asigura că alegerea este una potrivită pentru locuința ta și pentru cerințele personalizare ale băii tale. 

 

Tipuri de sisteme de montare

Montajul sistemului de ventilație ar trebui să fie realizat de către personal calificat, deoarece există câteva lucruri importante care influențează procesul de aplicare a sistemului. În plus, există anumite situații în care sistemul de ventilare trebuie montat corespunzător, cum ar fi:

baia are geam- în acest caz, sistemul de ventilație poate fi poziționat în spațiul destinat suprafeței vitrate;

baia nu are geam- sistemul de ventilație se montează în gaura pentru aerisire, însă în acest caz va trebui montată o conductă de aerisire sau va fi necesară conectarea la cea existentă. 

 

Alege funcții suplimentare

Atunci când alegi un ventilator pentru baie ar trebui să verifici și funcțiile de care dispune acesta. Unele tipuri de ventilatoare au funcții speciale de control al umidității, cu telecomandă și senzori sau cu timer. Este important să alegi acele ventilatoare care să corespundă nevoilor tale, cu accent pe funcțiile utile pentru încăperea ta. În acest fel poți evita cheltuielile foarte mari cu produse care deși au funcții foarte eficiente, nu îți sunt tocmai utile.

 

Cum se instalează corect ventilatorul de baie? 

Ventilatorul de baie este un produs care trebuie montat de către specialiști pentru ca funcționarea acestuia să se facă în cele mai bune condiții. Specialiștii cunosc detaliile de instalare și sunt pregătiți să intervină atunci când eventuale probleme apar, așadar ar trebui să soliciți ajutorul unor profesioniști care să te ajute în ceea ce privește instalarea ventilatorului în baie. 

 

Pregătirea locului de amplasare și întreruperea curentului electric

Primul pas care trebuie efectuat este întreruperea curentului electric de la tabloul de siguranțe, deoarece orice altă lucrare presupune contactul cu substratul. Dacă în timpul pregătirii locului de amplasare sunt atinse fire neizolate, purtătoare de energie electrică, acest lucru poate conduce la accidentări nedorite. Așadar întrerupe curentul electric și pregătește apoi suprafața, curățând de praf și impurități zonele unde se vor monta ventilatorul și cablajele.

 

 

 

Fixarea corectă a ventilatorului în perete

În funcție de dimensiunile ventilatorului poate fi nevoie să intervii la nivelul spațiului disponibil pentru montaj. Fixarea corectă a ventilatorului presupune ca acesta să fie perfect integrat în structura golului, fără a avea zone în care este denivelat sau iese în afara peretelui. 

Poate fi nevoie uneori să mărești spațiul în care va trebui să poziționezi ventilatorul, iar în alte cazuri va fi nevoie de o cosmetizare cu materiale de construcții pentru îngustarea golului, dacă acesta este mult prea mare, comparativ cu ventilatorul. 

 

Conectarea ventilatorului la cablajul existent

Conectarea ventilatorului trebuie să aibă în vedere și legăturile electrice la nivelul cablurilor de alimentare, în acest caz fiind necesară intervenția unui specialist. Este nevoie să realizezi conexiunile electrice între cablurile ventilatorului și cablajul electric existent. Este foarte important să fie urmată în detaliu schema de montaj sistem de ventilație, pentru a te asigura că lucrarea este realizată în mod corect. Se recomandă ca lucrările electrice să fie realizate de către un electrician, deoarece acestea pot fi periculoase. De asemenea se recomandă purtarea echipamentului de protecție, pentru a fi asigurată integritatea corporală a instalatorului. 

 

Aplicarea siliconului în jurul perimetrului capacului

Ultimul pas este sigilarea cu silicon în jurul capacului, pe întreg perimetrul. Acest lucru va contribui la stabilitatea capacului sistemului de ventilare și nu va permite mișcarea acestuia, nici trecerea insectelor. Ulterior acestui pas se poate face verificarea sistemului de ventilație repornind electricitatea și observând eventualele probleme sau defecte în funcționare.

 

Pași principali pentru instalare ventilator baie

Fiecare ventilator Vortice va fi instalat respectand recomandarile din manualul de instructiuni. Putem insa sa marcam pasii cei mai importanti pentru montarea unui ventilator baie. 

 

 

Pregatirea ventilatorului pentru montaj 

In functie de tipul de ventilator si recomandarile de instalare marcate in manualul de instructiuni, capacul frontal se detaseaza pentru a permite fixarea si prinderea ventilatorului de perete. 

 

Fig. 1

 

Pregatirea peretelui pentru instalarea ventilatorului

Dupa dimensionarea corecta a ventilatorului si stabilirea modelului necesar, peretele se va gauri corespunzator pentru urmatoarele diametre nominale: 90 mm, 100 mm, 120 mm, 150 mm. Atentie ca gaura de evacuare sa nu fie prea aproape fie de tavan, de colt sau de peretele lateral, limitand astfel pozitia de montaj sau dimensiunile ventilatorului. 

 

Fig. 2

 

Marcarea gaurilor de prindere a ventilatorului pe perete

Se mentine fix pe perete ventilatorul si se verifica sa fie pozitionat drept, apoi cu ajutorul unui creion se vor trasa pe perete locurile pentru prinderea diblurilor.

 

Fig. 3

 

Fixarea corecta a cablului de alimentare pentru ventilator

Dupa fixarea diblurilor in perete, se va asigura cablul de alimentare in pozitia corecta si recomandata de producator pentru fiecare model de ventlator de baie in parte. Alimentarea cu curent electric va fi oprita din panoul de sigurante pe tot parcursul instalarii ventilatorului de baie.

 

Fig. 4

 

Fig. 5

 

Prinderea ventilatorului de perete si finalizarea legaturilor electrice

Fiecare ventilator baie Vortice are in dotare toate sistemele de prindere necesare in cutia in care se livreaza. Dupa prinderea acestuia pe perete, se realizeaza legaturile electrice dupa schemele furnizate in manualul de instructiuni. Schemele electrice difera de la un ventilator la altul, in functie de ce dotari suplimentare are acesta. De exemplu, la ventilatoarele dotate cu timer trebuie sa aveti in vedere ca sunt necesare 3 fire, 2 faze si 1 nul.

 

Fig. 6

 

Montajul capacului frontal si pornirea curentului electric

Dupa ultimele verificari ca este totul in regula, ventilatorul este fixat corect pe perete, legaturile electrice sunt finalizate si verificarea elicei ventilatorului sa nu fie blocata de vreun obiect uitat, se poate fixa capacul frontal dupa schema de mai jos. 

Ultimul pas este repornirea curentului electric pentru a putea porni ventilatorul.

 

Fig. 7

 

Sfaturi și recomandări 

Achiziționarea unui ventilator pentru baie necesită atenție la cateva aspecte, deoarece acestea țin de siguranța persoanei care instalează sistemul și de siguranța întregului ansamblu. De aceea, este recomandat să fii atent la următoarele aspecte esențiale:

 

Montarea și demontarea ventilatorului, dar și alte intervenții se pot face doar după întreruperea tensiunii de alimentare, pentru că altfel există riscul electrocutării (mai ales dacă există fire neizolate sau izolate deficitar. 

Citește și respectă  instrucțiunile de montaj din manualul ventilatorului; acestea pot diferi în funcție de model și producător și este nevoie să le înțelegi foarte bine pentru a putea realiza lucrările.

Ventilatorul este un dispozitiv a cărui funcționare nu ar trebui să fie obstrucționată de mobilier sau alte piese decorative. În consecință asigură-te că ventilatorul nu este obstrucționat de obiecte sau piese de mobilier, pentru a-i permite acestuia să funcționeze. 

Un aspect aparte în cazul funcționării ventilatoarelor este distanța minimă față de surse de apă și căldură. În băi de cele mai multe ori spațiul este relativ restrâns, așadar va fi nevoie să ai în vedere acest aspect la montajul produsului. 

 

Apelează la specialiști! 

Alegerea unui ventilator de baie și montajul sistemului de ventilație baie se poate face și în regie proprie însă este recomandat să ai în vedere faptul că etapele de lucru și planificare pot fi dificile, iar în plus pot apărea situații pentru care pur și simplu nu ești pregătit. Este important așadar să apelezi la specialiști, deoarece aceștia cunosc modul de funcționare al sistemelor și te pot ajuta să alegi exact modelul sistemului de ventilație de care ai nevoie. 

 

Ventilația locuinței este foarte importantă pentru calitatea aerului interior, iar ventilației băii cu atât mai mult ar trebui să îi acorzi o atenție sporită în contextul umidității și al potențialului de apariție a condensului. Alege sistemul de ventilare baie potrivit pentru tine și bucură-te de un aer curat chiar și în încăperile cu potențial de dezvoltare a mucegaiului și cu umiditate relativă foarte mare.